„Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc sunt, fără urmă de îndoială, exponentele unui stil regizoral extrem de interesant. Fiecare montare a lor este rezultatul unui interes major pentru un univers dramatic sau pentru o temă, astfel fiecare spectacol conturează o dezbatere serioasă, profundă, gravă. Aşa s-a întâmplat şi cu “Amalia respiră adânc”, “Cui i-e frică de Virginia Wolf?” sau “Iadul este amintirea”. De această dată, meritul lor principal este acela de a ne face cunoştiinţă cu un dramaturg interesant, din spaţiul german. În plus, cele două realizatoare au găsit şi distribuţia ideală (chiar dacă Ioan Batinaş este uneori copleşit de propunere.

Dar are circumstanţe atenuante căci interpretează cel mai dificil personaj din scenă, cel mai greu de apucat şi de susţinut). Antoaneta Zaharia (o explozie de talent, mijloace surprinzătoare, adevăr, interpretare curată, farmec), Ioana Flora (incredibilă forţă în gestionarea stărilor, de la femeia dulce şi un pic snoabă la comandantul unei armate cu un singur recrut, fără milă sau scrupule), Marius Damian (o harnică ludicitate, excelentă mobilitate mentală şi un tare bun coleg, căci niciodată nu ia prim-planul celorlalţi trei parteneri din distribuţie).” Răzvana Niţă, PORT.ro

„Conflictele psihologice, abia mocnite la început, prind contur din ce în ce mai clar, iar lupta cu duşmanul devine făţişă. Spectacolul prezintă cu ironie amară relaţiile dintre personaje, devenite la un moment dat simple instrumente ale meseriei lor, comunicarea transformându-se într-un dialog al surzilor. Fiecare acaparează în mod fals o conversaţie, care este de fapt un colaj de monologuri independente.

Situaţia de comunicare scapă de sub control din ce în ce mai mult, la început prin nonverbal şi paraverbal, pentru ca, apoi, verbalul să devină o armă de luptă contra inamicului. Piesa arată într-un mod extrem de convingător ce înseamnă invadarea vieţii celuilalt şi consecinţele nefaste ale lipsei de măsură..” Alina Boboc – Cronica Româna

„La „Grădinile groazei”, spectacolul Marianei Cămărăşan şi al Alexandrei Penciuc de la Odeon, cu un ochi râzi, cu unul plângi. Asta pentru că există un comic de situaţie foarte natural conturat, cei patru actori fiind aleşi perfect pentru ilustra dihotomia sat – oraş, dar, în acelaşi timp, mesajul este unul foarte dur: simple certuri între familii pot să degenereze în adevărate tragedii. Tensiunea psihologică este atât de puternică, încât poate că ceea ce se întâmplă în spectacolul realizat după piesa dramaturgului german Daniel Call, tradusă de Victor Scoradeţ, ţine mai mult de domeniul tragicului decât de cel al absurdului.” Silvia Dumintrache – bookaholic

Odeon – teatru de război

http://port.ro/article/28628

“Grădinile groazei”, la Odeon – Alina Boboc

http://cronicaromana.com/2011/12/11/%E2%80%9Cgradinile-groazei%E2%80%9D-la-odeon/

Gradinile reci ale groazei

http://unbtc.iarbaverde.ro/gradinile-reci-ale-groazei

“Grădinile groazei”, idilă şi comedie la Odeon

http://cronicaromana.com/2011/11/01/%E2%80%9Cgradinile-groazei%E2%80%9D-idila-si-comedie-la-odeon/

Tirania familiei – Grădinile Groazei la Teatrul Odeon – – Silvia Dumitrache

http://bookaholic.ro/tirania-familiei-gradinile-groazei-la-teatrul-odeon.html

“ Grădinile groazei “ – Teatrul Odeon– O poveste absurdă cu nebuni ?

http://ileanalucaciu.blogspot.ro/2012/01/gradinile-groazei-teatrul-odeon-sala.html

Despre terorismul domestic pe scena Odeonului de Cristiana Gavrila

http://www.bewhere.ro/teatru-si-dans/despre-terorismul-domestic-pe-scena-odeonului-943

Iad în „Grădinile groazei” – Dana Ionescu

http://yorick.ro/iad-in-gradinile-groazei/

Sep 7 2012

TEATRUL ACT rabbit hole

TEATRUL ACT BUCURESTI – 2011

RABBIT HOLE

de David Lindsay-Abaire, traducerea Adina Oniciuc

cu Emilia Dobrin, Cătălina Moga, Emil Măndănac, Nicoleta Lefter, Cosmin Panaite

un specatcol de Alexandra Penciuc şi Mariana Cămărăşan

Între ce alegi şi ce ţi se dă, intervin permanent versiuni – reale sau imaginare, posibile sau chiar probabile. Gândul că undeva poţi fi tot tu – trăind altceva, poate ceea ce ţi-ai dori să trăieşti – devine exact lucrul de care ai nevoie. E o iluzie sau poate nu e o iluzie, dar atunci când nu te mai regăseşti în nimic din ce te înconjoară, e necesară. Un spectacol de teatru, ca şi spectacolul nostru, este o versiune – într-un fel, într-o măsură – chiar o versiune a noastră”

“Rabbit Hole” este povestea întoarcerii la normalitate, la suportabil, la sens, încercare tot atât de grea ca şi pierderea ce a generat-o: moartea unui copil. Personajele, învăluite fiecare într-un doliu personal, se găsesc într-un moment de criză provocat nu de neglijenţă sau trădare ci de un accident. La opt luni dupa moartea băiatului de 4 ani, în casă încă se mai găsesc desenele copilului, hainele şi jucariile lui, iar vinovăţia este resimţită de fiecare în parte şi este amplificată de necesitatea luării unei decizii: va păstra sau nu familia toate acele obiecte care ţin vie nu numai amintirea copilui, dar şi, imposibil de separat de altfel, tragedia pierderii lui. Vor putea uita, vor putea accepta sau, mai ales, vor putea supravieţui în întregul lor, aceşti oameni?

Lumea e plină de povestiri ale unor episoade paradoxale, de ras nestăpânit care explodează în cele mai dramatice momente. Rabbit Hole, urmează unei tragedii, dar nu este o tragedie. E însă aproape o decojire a fiinţei umane prin care se îndepartează straturile ce ţin la fel de mult de omenesc ca şi iubirea: furia, frica, gelozia, râsul, ura, singurateate, nevoia de sens.

Putem respira uşuraţi: există versiuni de’ale noastre mai fericite într-un alt univers.

În 2007, Rabbit Hole, piesa scrisă de David Lindsay-Abaire, lua Premiul Pulitzer pentru dramă. În 2010, filmul omonim cu Nicole Kidman şi Aaron Eckhart apărea pe ecrane. În 2011, Alexandra Penciuc şi Mariana Cămărăşan montau piesa la Teatrul Act, cu Emil Mandanac, Cătălina Moga, Emilia Dobrin, Nicoleta Lefter şi Cosmin Panaite în distribuţie. În 2012 am reuşit şi eu să văd spectacolul. Şi mi-a plăcut tare tare. Un cuplu perfect îşi pierde copilul perfect într-un accident de maşină. Ingredientele unei poveşti perfecte de strâns stomacul ghem şi dat la pisică să îl alerge prin casă. Cum o să mi-o pot scoate din minte pe silfida Nicole nepermiţîndu-şi să plângă şi pe bine-făcutul Aaron stând cu lacrimile în gât şi uitându-se la ultimele filmuleţe cu băieţelul lor.

Nici n-a fost aşa greu, pentru că cele două regizoare (de Mariana Cămărăşan mă cam îndrăgostisem chiar de la Amalia respiră adânc şi mai apoi Cui i-e frică de Virginia Woolf? – ambele de văzut neapărat, primul la Act, al doilea la Nottara) reuşesc de minune să cuprindă tot universul ăsta tragic şi-o fac fără pic de patetism. Ştii că ce e acolo e de-o tristeţe sfâşietoare; că nici cele mai dulci vorbe din lume nu pot alina durerea unor părinţi neîmpăcaţi cu ei înşişi şi cu ceilalţi; şi cu toate astea sunt momente în care zâmbeşti. Amar, dar o faci. Pe alocuri, mai ales în momentele de destindere a nervilor şi întindere a arterelor, spectacolul întrece filmul şi e numai măiestria actorilor în joc. Mai ales a trio-ului feminin, care se completează perfect, încât face un triunghi echilateral care rotit la nesfârşit se transformă într-un cerc. Pe Cătălina Moga n-am mai văzut-o în nimic altceva şi mi-a plăcut aici la nebunie – o mamă împietrită de durere, perfecta soţie, fiica şi sora care scapă ca din întâmplare cuvinte nelalocul lor, totul ambalat într-o senzualitate incredibilă. Privirea rece şi vorbele tăioase taie adânc în zâmbetul surorii sale, interpretată atât de copilăresc şi dulce de Nicoleta Lefter.

Regizoarele reuşesc cu acest spectacol ceea ce lui John Cameron Mitchell nu i-a reuşit cu filmul – echilibrează personajele surorilor atât de bine, încât nu ştii dacă să te înduioşeze sora îndurerată sau sora fericită că viaţa i se aşează pe un făgaş normal într-un moment atât de prost. Şi între cele două, e mama lor – Emilia Dobrin, cea care parcă sare pietre pe râu între fiice, dovada vie şi dureroasă că există viaţă şi după o moarte care seacă în tine tot.

http://www.teatrulact.ro/index.php/rabbit-hole/

Putem respira uşuraţi: există versiuni de’ale noastre mai fericite într-un alt univers

http://gingergroup.ro/cronica/spectacole/putem-respira-usurati-exista-versiuni-deale-noastre-mai-fericite-intr-un-alt-univers.html

Cui i-e frică de „Rabbit Hole” – Monica Andronescu

http://yorick.ro/cui-i-e-frica-de-rabbit-hole/

Rabbit hole. O gaură neagră. Ana-Maria Nistor

http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=3424&editie=143

De neratat: Rabbit Hole de Robert Bălan

http://www.romanialibera.ro/cultura/teatru/de-neratat-rabbit-hole-225770.html

Irecuperabila pierdere de Răzvana Niță

http://port.ro/article/27788

“ Rabbit Hole “ – Teatrul Act

http://ileanalucaciu.blogspot.ro/2011/08/rabbit-hole-teatrul-act.html

Sep 7 2012

TEATRUL MIHAI EMINESCU BOTOSANI omul care ni trebuie

TEATRUL MIHAI EMINESCU BOTOŞANI – 2011

OMUL CARE NI TREBUIE

de Nicolae Iorga

cu Bogdan Horga, Daniela Bucătaru, Cezar Amitroaei, Petrut Butuman, Ela Nistor

un specatcol de Alexandra Penciuc şi Mariana Cămărăşan

Scris în 1930, textul face parte dintr-o dramaturgie extrem de bogată, dar necunoscută, a uneia dintre cele mai remarcabile personalităţi romăneşti. Trotuşan, personajul central al poveştii, se întoarce acasă după moartea tatălui pentru a lua în stăpânire averea moştenită. Întoarcerea sa devine un eveniment iniţiatic, el descoăperă realităţi pe care nu le imagina, pentru care nu avea nici interes, nici disponibilitatea de a le accesa. Şi nu istoria pe care o află, ci oamenii pe care îi întâlneşte fac să se răstoarne propria sa lume… Iar schimbarea unui singur om are forţa de a determina schimbarea vieţii unei comunităţi întregi.

“Omul care ni trebuie”… gasit si tinut aproape! Cuvintele descriu perfect povestea unui tanar revenit pe meleagurile natale pentru o mostenire. La scurt timp insa, acesta isi schimba planurile si viata sa ia o cu totul alta intorsatura. Povestea de viata, scrisa de Nicolae Iorga, a fost adaptata de doua regizoare si interpretata aseara, pe scena Teatrului “Mihai Eminescu” de actorii botosaneni. “Omul care ni trebuie” spune povestea “omului potrivit la locul potrivit”. Asa incepe povestea unui tanar orasean, intors acasa, la inmormantarea tatalui sau. Cum afla de mostenirea dobandita, barbatul are un singur gand, sa vanda tot si sa se reintoarca in mediul urban. Numai ca, in scurt timp, acesta descopera cat de legat este de fapt, de locul natal, cata nevoie au oamenii satului de el si devine, treptat, “Omul care ni trebuie”. Jucat aseara, pe scena teatrului botosanean, spectacolul “Omul care ni trebuie”, regizat de Alexandra Penciuc si Mariana Camarasan, este dedicat marelui istoric Nicolae Iorga. Brindusa Poclid Iulian Iacob

Sep 7 2012

TEATRUL ODEON iadul este amintirea fara puterea de a mai schimba ceva

TEATRUL ODEON BUCUREŞTI – 2010

IADUL ESTE AMINTIREA

FĂRĂ PUTERA DE A MAI SCHIMBA CEVA

de Jonas Gardell, traducerea Carmen Vioreanu

cu Diana Gheorghian, Oana Ştefănescu, Liana Mărgineanu şi Nicoleta Lefter

un specatcol de Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc

CONCURS CÂŞTIGAT ÎN CADRUL PROGRAMULUI TINERI REGIZORI – TEXTE CONTEMPORANE

„Iadul este amintirea… – un spectacol valoros prin naturaleţea scenelor sale, prin mesajul uman pe care îl transportă de la minutul zero până în minutul 120 şi prin „starea de intimitate” la care ajunge, odată cu spectatorii săi. Un spectacol al adevărurilor pe care noi, ceilalţi, poate că nu le-am putea rosti niciodată.”

Dan Boicea (Adevarul Literar şi Artistic)

„Un spectacol excepţional semnat de Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc cu un senzaţional simţ al proporţiilor, o rară aplecare către detaliu semnificativ şi bun gust (atât în ceea ce priveşte opţiunea scenografică cât şi soluţiile regizorale). Un fond sonor tulburător şi un emoţionant moment al întâlnirii dintre cele două planuri.” Răzvana Niţă (port.ro)

„Într-o piesă deloc veselă, Gardell nu lasă loc pentru sentimentalism sau melancolie. Totul este tranşat „la rece”. Până şi amintirea jocului cu păpuşi din copilărie este una crudă, figura mamei autoritare, lipsa ei totală de sensibilitate, poveştile despre Dumnezeu şi Diavol fiind aproape înspăimântătoare. Încă de la examenele de absolvire a facultăţii, tânăra regizoare Mariana Cămărăşan a fost remarcată pentru prestaţiile foarte bune ale actorilor din spectacolele sale. Cristina Casian, protagonista din „Amalia respiră adânc”, a primit în 2008 şi un premiu pentru debut la Gala Uniter, în timp ce Ionuţ Grama şi Florina Gleznea, interpreţi în „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, au fost nominalizaţi, fiecare la aceaşi secţiune, un an mai târziu.

Prin „Iadul este amintirea…”, tânăra regizoare dovedeşte că se descurcă bine şi cu actori mai experimentaţi. Şi chiar dacă e un pic prea lung, noul spectacol al Teatrului Odeon e în acelaşi timp o bună ocazie de a vedea nişte actriţe foarte bune.”

Fără sentimentalism sau melancolie – Romania libera

“Cu Iadul este amintirea în regia Marianei Cămărăşan şi Alexandrei Penciuc, Teatrul Odeon se întoarce la spec-tacolele de substanţă, cu miză, aflate la cîteva zeci de ani de omniprezenta inconsistenţă a vremii noastre şi a teatrului (preponderent) de entertainment de azi. În fapt, montarea ar putea fi consi-derată o revenire fericită la realismul psihologic, care mai poate furniza încă valoare estetică.

Cel puţin acesta este pariul pe care îl face de fiecare dată tînăra regizoare Mariana Cămărăşan căreia i se alătură, şi în proiectul regizoral, şi în viziunea asupra spaţiului, Alexandra Penciuc. Cele două se numără printre infimele exemplare care mai riscă azi genul acesta de artă. Într-adevăr, Mariana Cămărăşan e probabil singura tînără regizoare care nu a căzut prizoniera jocului cool, oferind emoţiei fruste locul meritat în teatru. Personajele ei sînt oameni vii cu sumedenie de sentimente, pentru care universul ascunde grade bogate de consistenţă.

Nimic derizoriu şi nimic facil în acest spectacol cu adînci tuşe psihanalitice, construit în jurul relaţiei fiică-mamă, cu frenezie de emoţii şi răsturnări de echilibru sentimental.”

O veche monedă forte – Cristina Rusiecki – Art Act Magazine

Vieți curate printre amintiri murdare de sursa: Hai la teatru

http://www.hailateatru.ro/2011/02/vie%C8%9Bi-curate-printre-amintiri-murdare/

“Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva”… de Raluca Uluiteanu sursa: Yorick

http://yorick.ro/iadul-este-amintirea-fara-puterea-de-a-mai-schimba-ceva%E2%80%A6/

Strindberg, contemporanul nostru de Ana-Maria Nistor sursa: Revista Luceafărul

http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=3401&editie=142

Iadul cu irizații de argint de Alina Boboc sursa: criticdeteatru.blogspot

http://criticdeteatru.blogspot.ro/2010/06/iadul-cu-irizatii-de-argint.html

Actirțe minunate într-o regie confuză de Ileana Lucaciu sursa: Blogspot Ileana Lucaciu

http://ileanalucaciu.blogspot.ro/2010/08/iadul-este-amintirea-fara-puterea-de.html

Imposibila desprindere de Răzvana Niță sursa: Port.ro

http://www.port.ro/pls/w/articles.article?i_area_id=3&i_topic_id=4&i_article_id=6364

„Infernul sunt ceilalţi” în variantă suedeză… de Alexandru Bumbas sursa: Yorick

http://yorick.ro/infernul-sunt-ceilalti-in-varianta-suedeza/

Cronică: Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva de Anca Ioniță

sursa: Time Out București

Iadul este amintirea, fără puterea de a mai schimba ceva de Doina Papp

sursa: Revista 22

Părinți și copii sau Trecutul care apasă de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine

http://www.artactmagazine.ro/partii-si-copii-sau-trecutul-care-apasa.html

Fără sentimentalism sau melancolie de sursa: România Liberă

http://www.romanialibera.ro/cultura/teatru/fara-sentimentalism-sau-melancolie-192128.html

O veche monedă forte de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine

http://www.artactmagazine.ro/o-veche-moneda-forte.html

Iadul este amintirea… Infernul e în noi de Cristiana Gavrilă sursa: yorick.ro

http://yorick.ro/iadul-este-amintirea-infernul-e-in-noi/

Competiţia nefericirilor de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic

http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/scena/Competitia_nefericirilor_0_289171513.html

Iadul amintirilor, la Odeon de Alina Boboc sursa:

Cronica Română

La finele stagiunii, “Iadul este amintirea” de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național

http://www.jurnalul.ro/teatru/la-finele-stagiunii-iadul-este-amintirea-547274.htm

TEATRU

Iadul relaţiilor alterate

http://www.ringincentrulvechi.ro/timp-liber/teatru/iadul-relatiilor-alterate-10867

Sep 7 2012

TEATRUL TOMA CARAGIU PLOIESTI don juan sau dragostea pentru geometrie

TEATRUL TOMA CARAGIU PLOIESTI – 2010

DON JUAN SAU DRAGOSTEA PENTRU GEOMETRIE

de Max Frisch, traducere Veronica Porumbacu

cu Andi Vasluianu Ada Simionica, Cristian Popa, Cristina Moldoveanu, Florentina Nastase,

Tudor Smoleanu, Raluca Zamfirescu, Dragos Campan, Karl Baker, Ilie Galea,

Ion Burlan, Adrian Ancuta, Rodica Alexandru, Madalina Cobzaru, Alice Tasica

un specatcol de Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc

„Trăim pe bandă rulantă şi nu există o pretanţă că ne-am putea ajunge din urmă pe noi înşine şi că am putea corecta vreo clipă din viaţa noastră. Suntem în egală măsură în trecut, chiar dacă ne deyicem de el şi în prezent. Timpul nu ne transformă. El ne dezvoltă doar. Eşti ceea ce eşti. Dacă ne întoarcem, privind în zig zagul exostenţei noastre, putem să ne cunoaştem fiinţa, tainca ei unicitate, caracterul ei inexorabil, adevărul ei pe care nu-l putem exprima nemijlocit. Doar că nu ştii niciodată cum a fost.” Max Frisch

În faţa unei profunde neîmpăcări cu tine, universul tău devine un mister. Cine sunt, te întrebi. Şi nu ai altă oglidă în care să te priveşti decât propria ta viaţă. Doar că „nu ştii niciodată cum a fost” spune Max Frisch.

Încercarea de a-ţi aminti cum ai ajuns în acel punct al existenţei tale se loveşte de felul în care ceea ce simţi sau îţi imaginezi ţi-a schimbat deja istoria. Într-o formă esenţializată descoperi că tu eşti acolo, în cael trecut fantastic, în care redobândindu-ţi umanitatea şi sensibilitatea, te regăseşti pe tine şi îi regăseşti pe cilalţi. Fără iubire însă nu e posibil.

https://marianacamarasansialexandrapenciuc.wordpress.com/2012/09/07/71/

http://agenda.liternet.ro/articol/11489/Maria-Stefanescu/Galerie-foto-Don-Juan-sau-dragostea-pentru-geometrie.html

http://cezaramedia.blogspot.ro/2010/02/don-juan-sau-dragostea-pentru-geometrie.html

Sep 7 2012

TEATRUL MARIA FILOTTI BRĂILA herr paul herr paul

TEATRUL MARIA FILOTTI BRĂILA – 2010

HERR PAUL HERR PAUL

de Tankred Dorst şi Ursula Ehler, traducerea Victor Scoradeţ

cu Cornel Cimpoae, Elena Andron, Cosmin Panaite, Ramona Gângă, Valentin Terente,

Camelia Dilbea si Corina Taraş

un specatcol de Alexandra Penciuc şi Mariana Cămărăşan

Ce-am visat, te intebi?

Ce se întâmpla?

Pe cine sărutam?

Pe cine iubeam?

Ce spuneam şi ce mi se spunea?

Rămâi cu regretul nedesluşit

după tot ce-a fost sau părea să fie.

Nu mai ştii ce era în jurul tău.

Nu mai ştii. (E.I)

„… aveţi în cap planuri atât de mari, vă imaginaţi totul în cele mai frumoase culori şi pe urmă eşuaţi din cauza unui fleac, din cauză că tocmai la fleacul ăla nu v-aţi gândit… existenţe atât de stranii… ah, nu ştiu nici eu.. eu nu am experienţă…”

Luise – Herr Paul

Hohotind în apusul vremii – Cristina Rusiecki – Cultura

Regizoarea Mariana Camarasan este experta in ceva ce colegii ei din toate generatiile par sa fi uitat de mult: stiinta de a crea tensiune dramatica. Montarile sale electrizeaza gradat publicul, lucru pe cât de rar azi, in teatrul post-dramatic, pe atât de specific dezvoltarii artei la care ne referim.

Mariana Camarasan mai stie sa lucreze partiturile actoricesti cu finete (alaturi, din nou, de infim de putini regizori de acum), construind puncte culminante si atragând neconditionat empatia publicului. Aceste calitati sunt vizibile si in ultima premiera a Teatrului „Maria Filotti“ din Braila, „Herr Paul Herr Paul“, de Tankred Dorst si Ursula Ehler, in excelenta traducere a lui Victor Scoradet. Trasaturile mentionate sunt evidente, dar, paradoxal, supradimensionate, ajung o frâna in viziunea de ansamblu a spectacolului pe care Mariana Camarasan il semneaza alaturi de scenografa Alexandra Penciuc. Nemediate de umorul/cinismul/scepticismul zilelor noastre, categoriile teatrale amintite, la mare pret in estetica anilor ’70-’80, determina intepenirea spectacolului in retorica acelei perioade.
Regizoarele concep doua lumi, dupa cum arata si titlul pe care au tinut sa il repete, taiate simbolic de calea ferata ce traverseaza scena. De o parte, una care se retrage din fata vietii, pentru a-si crea universul iluzoriu, redimensionându-l pe cel deja apus al biografiei. E lumea lui Herr Paul si a surorii sale, Luise, incolaciti intr-o vârsta nedefinita.

Peste ei se napusteste lumea noua, plina de dinamism si tensiuni, care vrea sa intreprinda, sa câstige si sa-si croiasca viata, eventual sacrificând-o pe cea veche a batrâneilor. Recte, tinerii intreprinzatori incearca sa-i oblige sa semneze acordul de a se muta din camera in care traiesc de zeci de ani. Cum cele doua personaje matusalemice ignora cererea noului mostenitor, disimulând in permanenta, presiunile tânarului se vor radica liza treptat. Urmeaza sacrificiul simbolic al lui Herr Paul.

Personajele apar pe scena in perechi tipologice, in simetrii care, in confuzia si mixajele de azi, dau si ele o nota de imbatrânire: in primul rând, feminitatea silfida, la diferite vârste, plina de traire tragica la femeia tânara, care vrea sa intre in viata, iubita noului proprietar (Ramona Gânga); in al doilea rând, ingenuitatea intepenita intr-un moment din afara existentei reale, intr-un indistinct temporal gingas, cum e cazul lui Luise, de o puritate de cristal, dar ofilita exact ca in „Marile sperante“. In interpretarea Elenei Andron, personajul ocazioneaza cele mai emotionante momente, mai ales in scena ingrijorarii când nu-si gaseste fratele, desi stie ca el nu paraseste niciodata camera. Contrapunctul conceput de cele doua regizoare sta intr-o masculinitate doldora de clovnerii. Herr Paul jucat de Cornel Cimpoae e un artist bonom al disimularii care prefera sa sarzeje intr-o prestatie tehnica a mijloacelor comice. Intreprinzatorul lui Valentin Terente, cu ai carui bani trebuie sa inceapa afacerea, e decrepitul lacom de câstig si de nuri feminini. Tabloul uman se inchide cu doua fetite expresive (Camelia Dilbea si Corina Taras) in siameze ale retardului, inocente si sensibile.

Ceea ce dramatizeaza in exces, aruncând aburi patetici peste spectacol, este prestatia lui Cosmin Panaite in tânarul mostenitor, cu darul de a crea tensiune si emotie sustinuta. Dar când in ultima jumatate de ora a montarii un actor plânge neintrerupt in hohote, alaturi de partenera sa, Ramona Gânga, plastica, insa atinsa in aceeasi masura de patetism, atmosfera devine vetusta. Mai ales ca si remuscarea pare o categorie invechita in lumea noastra. Ponderate, fiecare dintre aceste doua partituri ar fi fost notabila intr-o gradatie mai atenta si mai bine tinuta in frâu de cele doua regizoare. Având aceste date, „Herr Paul Herr Paul“ ramâne doar un exercitiu. Am insa convingerea ca talentul, seriozitatea si finetea tinerei regizoare Mariana Camarasan si dedicatia scenografei Alexandra Penciuc vor crea un viitor spectacol pe cât de puternic pe atât de modern.

Hohotind în apusul vremii – Autor: Cristina Rusiecki

http://revistacultura.ro/cultura.php?articol=4889

“Herr Paul, Herr Paul” – dramă provocată de dispariția unei lumi – Cristina DOSULEANU

http://www.obiectivbr.ro/herr-paul-herr-paul–drama-provocata-de-dispari%C8%9Bia-unei-lumi_id34798

Un spectacol cu surprize – “Herr Paul, Herr Paul” – Cristina DOSULEANU

http://www.obiectivbr.ro/un-spectacol-cu-surprize–herr-paul-herr-paul_id34751

Sep 7 2012

TEATRUL ACT amalia respira adanc

TEATRUL ACT BUCURESTI – 2008

AMALIA RESPIRĂ ADÂNC

cu Cristina Casian

scenografia Alexandra Penciuc

regia Mariana Cămărăşan

PREMIUL UNITER PENTRU DEBUT 2008: CRISTINA CASIAN (AMALIA)

„Cel mai frumos şi emoţionant spectacol pe un text nou, cu cea mai talentată, profundă şi nuanţată actriţă de-am văzut eu în ultimii ani. Spectacolul e Amalia respiră adînc de Alina Nelega şi se joacă la Teatrul ACT, actriţa se numeşte Cristina Casian.”

Iulia Popovici – Amalia respiră adânc – liternet

„Amalia respiră adânc“, un spectacol cu o singură actriţă, creat de patru femei inteligente, face parte din top zece al celor mai bune producţii care se pot vedea la ora actuală în România. Este cel mai potrivit loc în care trebuie să cauţi emoţia pură.

Dan Boicea – Bravo Amalia! – Adevărul literar

“Amalia respiră adânc – o poveste adevarata, lipsita de artificii si tentatii spectaculare, de o zdrobitoare sinceritate, in care comunismul este adulat si demolat intr-un destin individual.”

– Amalia respira adanc – Realitatea

„Nu vreau să vă spun multe acum, vreau doar să vă îndemn: Lăsaţi tot ce aveţi de făcut, lăsaţi la o parte toate părerile pe care vi le-au format orele (torturante poate) de teatru văzute anterior, lăsaţi la o parte comoditatea de duminică seara şi teama că veţi adormi la birou luni dimineaţă şi mergeţi la teatru să vedeţi o piesă emoţionantă, perfect scrisă, perfect interpretată, perfect regizată, perfectă din punct de vedere scenografic.”

Razvan Penescu Nu rataţi o piesă-eveniment

Amalia respiră adânc – liternet

„Un spectacol emoţionant, cel puţin pentru cineva care a ieşit din lumea aceea dinainte de ’89. Probabil un spectacol cu impact şi pentru cei de mai apoi, pentru că autoarele, tinere la început de carieră în teatru, au mânuit cu inteligenţă ingredientele care să convingă şi fără amintiri directe.” M.Dobrin

“Pe langa regia (Mariana Camarasan) de o subtilitate greu de egalat, spectacolul Teatrului Act dezvaluie si o tanara actrita, Cristina Casian, a carei forta scenica, dublata de o nemaipomenita placere de a juca, construieste lumi si existente multiple, traversand intr-o ora si 15 minute intreaga istorie a comunismului, asa cum a fost el resimtit de omul obisnuit.”

Monica Andronescu – Amalia respiră adânc- ZIUA

“Un premiu UNITER pentru debut, un spectacol care-a fost lucrare de licenţă şi care acum se joacă doar la Act, un timbru vocal şi un volum inexplicabil pentru fizicul ei – toate au un numitor comun: Cristina Casian. O oră şi jumătate de transformare, de tulburare, de copilărie, de maturitate, de bucurie amară, de moarte, de viaţă, de om, de porc, de comunism şi de libertate – asta înseamnă „Amalia respiră adânc”.

Leta Popescu – Amalia respiră… perfect! – WordPress

“Simbol al singurătăţii, dar şi al fugii de singurătate, şotronul este imaginea emblemă a spectacolului regizat de Mariana Cămărăşan şi interpretat cu foarte mult talent de Cristina Casian. Ceea ce pentru autoare era conceput ca un vis-viaţă, pentru regizoare este amplificat într-un joc cu sens ascendent, foarte bine gradat ca intensitate şi ireversibil. Viaţa Amaliei, unicul personaj al piesei, e construită din salturi, fiecare săritură o aduce într-o nouă căsuţă a vieţii. Ultimul salt, în gol, reprezintă refuzul ei de a visa, dorinţa ei de a rupe legătura cu pământul şi de a pluti în aerul care, asemenea apei sărate, o va ţine la suprafaţă şi o va împinge tot mai sus. “

Florin Galiş – Timpul nu vindecă urmele Revista Timeout

„Textul Alinei Nelega inaugurează un teritoriu virgin în dramaturgia românească, acela al judecării comunismului. Biografia Amaliei, din anii ’60 pînă în prezent conţine tragedia unei epoci cenuşii pe care însă personajul, născut odată cu monstrul istoriei nu o percepe astfel. Amalia nu vede teroarea din cauză că nu cunoaşte altă realitate, trăieşte cu inocenţă ororile, face din simbolurile stupide al comunismului reperul ei în viaţă şi se degradează uman supravieţuind astfel alienant unei realităţi mutante. Un spectacol necesar, înduioşător şi excelent jucat. ” Oana Stoica – liternet

„Monologul personajului Amalia tine in multe scene cu respiratia oprita publicul, indiferent de varsta spectatorului, pentru ca invoca sensibil o trista istorie, nu mult indepartata de prezent. Monodrama scrisa de Alina Nelega este impresionanta, iar examenul de actorie si cel de regie al realizatoarelor, le certifica alegerea profesiei. Spectacolul “Amalia respira adanc” poate fi considerat un proces al comunismului mult mai eficace emotional decat orice proces cu judecatori in roba. ”

Ileana Lucaciu – România liberă – Radiografie sensibila a trecutului

„Un text foarte bun, care nu-ţi dă prilejul să te plictiseşti nicio secundă. Amalia îţi vorbeşte direct şi te somează să nu uiţi că trebuie să rămâi cu inima întreagă, orice ar fi. Frenezie a jocului, tristeţe suavă, ironie cruntă, sinceritate dezarmantă, încredere, speranţă, împăcare. Cheia lor: ruperile de ritm, pauzele la timp, respiraţiile adânci într-o regie discretă, care dilată timpul şi spaţiul în spectacol, în mod firesc, pe nesimţite.”

Mihaela Iancu – Amalia respiră adânc- liternet

festivaluri

2011 – Festivalul Poduri de teatru Chişinău, Republica Moldova

2011 – Festivalul Maladype – Budapesta, Ungaria

2011 – Festivalul Undercloud Bucureşti

2010 – Festivalul de Teatru Dramafest Targul Mureş

2010 – Festivalul National de Teatru Stefan Banica Călaraşi

2009 – Festivalul de Teatru Contemporan Drama de la Odorheiul Secuiesc

2008 – Festivalul One Man Show – Gala STAR – Bacau

2008 – Festivalul Atelier – Baia Mare

2008 – Festivalul International de Teatru de la Sibiu

2008 – Festivalul Naţional de Teatru Tânăr IDEO IDEIS – Alexandria

2008 – Festivalul Nopti si Zile de Teatru European – Braila

2008 – Festivalul de Dramaturgiei Romanesti – Timisoara

2008 – Festivalul Tranzit Cluj

2008 – Festivalul Masca – Bucureşti

2008 – Festivalul Gasteig – Munchen, Germania

2008 – Festivalul Zilele Craiovei

2007 – Festivalul National de Teatru IL. Caragiale – Bucuresti

Nu rataţi o piesă-eveniment – Amalia respiră adânc

http://agenda.liternet.ro/articol/5804/Razvan-Penescu/Nu-ratati-o-piesa-eveniment-Amalia-respira-adanc.html

Răzvan Penescu

Teatru: Amalia respiră adânc, la Act de sursa: Metropotam

http://metropotam.ro/La-zi/Teatru-Amalia-respira-adanc-la-Act-art8858671812/

Ca o bijuterie veche de Ana-Maria Nistor sursa: Luceafărul de dimineață

http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=2785&editie=120

Bravo, Amalia! de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic

http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/scena/Bravo-Amalia_0_297570728.html

Amalia ne taie respirația de Oana Streza sursa: Doza de teatru

http://dozadeteatru.blogspot.ro/2008/07/amalia-ne-taie-respiraia.html

Cronică – Timpul nu vindecă urmele de Florin Galiş sursa: Time Out

Fals tratat de respiraţie – Amalia respiră adânc de Marius Dobrin sursa: Agenda Liternet

http://agenda.liternet.ro/articol/5985/Marius-Dobrin/Fals-tratat-de-respiratie-Amalia-respira-adanc.html

http://www.geocities.ws/revista_pasager/T_Spect_Amalia.html

Cu monodrama prin comunism de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul

http://www.teatrulact.ro/index.php/cotidianul-cu-monodrama-prin-comunism/

Amalia respira adanc de Monica Andronescu sursa: Ziua

Radiografie sensibilă a trecutului de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă

http://www.romanialibera.ro/timpul-liber/timp-liber/radiografie-sensibila-a-trecutului-114088.html

Pe la teatru ACT…

Alexandru Craiu

http://dexartnews.blogspot.ro/2010/02/pe-la-teatru-act.html

http://zonaindependenta.radiocultura.ro/?p=375

Deasupra norilor – Amalia respiră adânc

Cristina Zaharia

http://agenda.liternet.ro/articol/13811/Cristina-Zaharia/Deasupra-norilor-Amalia-respira-adanc.html

AMALIA RESPIRA ADANC

Cronici Liternet:

http://www.teatrulact.ro/index.php/cronici-liternet/

HAILATEATRU.RO – AMALIA RESPIRĂ… PERFECT!

Amalia respiră… perfect!

http://www.teatrulact.ro/index.php/hailateatru-ro-amalia-respira-perfect/

Amalia respira adanc

Ioana Casapu

http://zdaf.ro/amalia-respira-adanc.html

Amalia respiră adânc… printre hohote de râs

http://verzisiuscate.ro/tag/amalia-respira-adanc/

Amalia respiră adânc

http://www.fnt.ro/ro/amalia-respira-adanc.html-0

http://bucuresti.24fun.ro/evenimente/amalia_respira_adanc-1238.html

Amalia respira adanc –de Ioana Cristina

http://www.petocuri.ro/lifestyle/articol/amalia-respira-adanc.html

Cristina Casian :: ‘Cat am, atata dau, dar dau tot!’

http://www.comunicatemedia.ro/detalii_interviu.php?id=9

Teatru: Amalia respiră adânc

http://b365.realitatea.net/teatru-amalia-respira-adanc_28497.html

Amalia respira adanc

http://afialtfel.blogspot.ro/2008/12/amalia-respira-adanc.html

Spectacolul “Amalia respira adanc” la Teatrul Merlin din Budapesta

http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-8315213-spectacolul-amalia-respira-adanc-teatrul-merlin-din-budapesta.htm

Teatrul ACT ?respiră adânc? la München

http://www.antena3.ro/life-show/cultura/teatrul-act-respira-adanc-la-munchen-57916.html

Se joaca la: Teatrul Act din Capitalã, sâmbãtã 15 ianuarie, orele 19:00

http://www.femei-moderne.ro/program-tv/la-teatru/amalia-respir-adnc.html

Interviu cu actrita Cristina Casian

http://www.google.ro/#q=Amalia+respir%C4%83+adanc&hl=ro&prmd=imvns&ei=QFNQUN-1EcrBswaox4H4CA&start=60&sa=N&bav=on.2,or.r_gc.r_pw.&fp=a6ec92f49a5be7df&biw=1152&bih=773

Poduri de Teatru: “Amalia respiră adânc” de de Alina Nelega la Chisinau

http://infoghid.timpul.md/eveniment_567/poduri-de-teatru-amalia-respira-adanc-de-de-alina-nelega.html

Amalia respiră adânc

http://bucuresti.zilesinopti.ro/activitati/amalia-respira-adanc.html

Amalia respira adanc

http://biletemoca.ro/cronici/teatru/17-amalia-respira-adanc/

http://www.flickr.com/photos/norida/3207675320/

http://bazavan.ro/2011/09/undercloud-ziua-3-corespondenta-amalia-respira-adinc/

Sa fii femeie. Omagiu adus Amaliei

http://smartwoman.hotnews.ro/index.php/articles?articleID=1687

Amalia respira adanc

http://www.postmodern.ro/eveniment/amalia-respira-adanc

http://invizibil.blogspot.ro/2008/03/amalia-respira-adanc-teatrul-act.html

Alina Nelega: Amalia respira adânc

icr

http://www.icr.ro/budapesta/evenimente-2/alina-nelega-amalia-respira-adanc.html

amalia respira adanc

Cristina Casian

http://letapopescu.wordpress.com/tag/amalia-respira-adanc/

http://www.artline.ro/AMALIA-RESPIRA-ADANC-de-Alina-Nelega-Cadariu–la-Teatrul-ACT-28088-1-n.html

ACT – Teatrul unei Generaţii

http://www.aurora-magazin.at/medien_kultur/rumtheat_moldovan_frm.htm

„Comunismul este o temă revizitată mereu”

http://bazavan.ro/2011/09/toata-viata-ar-dura-cat-o-respiratie-si-atunci-respiri-adanc-foarte-adanc/

http://www.cuvantul.ro/articol/?artID=12&nr=369

Teatrul Act a incheiat stagiunea cu un spectacol de diamant -“Amalia respira adanc”

http://www.sroscas.ro/site/category/arts/stage/page/11/

Sep 6 2012

CAFE TEATRU GODOT cui i-e frica de virgina woolf?

STUDIOUL CASANDRA – 2007

UNIVERSITATEA DE ARTĂ TEATRALĂ ŞI CINEMATOGRAFICĂ IL CARAGIALE BUCUREŞTI

– examen de licenţă – un spectacol găzduit de

TEATRUL ACT, TEATRUL NOTTARA Şi GODOT GAFE-TEATRU – BUCURESTI

CUI I-E FRICA DE VIRGINIA WOOLF?

de Edward Albee – traducerea Ionut Grama

cu Florina Gleznea, Ionuţ Grama, Sînziana Nicola, Emil Măndănac

un specatcol de Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc

SPECTACOL NOMINALIZAT LA UNITER 2009 PENTRU CEL MAI BUN DEBUT

Florina Gleznea pentru rolul Martha şi Ionuţ Grama pentru rolul George

SPECTACOL PREMIAT LA GALA ABSOLVENTILOR – CASANDRA 2007

Florina Gleznea şi Sînziana Nicola – Premiul pentru Interpretare Feminină

Ionuţ Grama – Premiul Special al Juriului

Se spune despre textul lui Edward Albee, Cui i-e frica de Virginia Woolf?, că nu poate fi jucat de actori tineri, din cauza vârstei înaintate a personajelor. Şi totuşi, cine s-ar fi gândit ca revelaţia stagiunii trecute a Studioului UNATC Casandra va fi un spectacol făcut pe acest text şi interpretat de patru absolvenţi, a căror medie de vârsta depăşeşte cu puţin douăzeci de ani?!

Mai mult decât atât, spectacolul se joacă în cutie italiană, într-o cheie realistă, şi se face “vinovat” prin asumarea totala a unei forme elegante şi arogante de impostură. Brecht l-ar fi detestat. Cum ar fi iubit celebrul maestru al distanţării un spectacol în care câţiva “puşti” reusesc sa tina timp de aproape trei ore o sală întreagă cu sufletul la gură şi să o facă să creadă (atenţie, fără peruci şi machiaj) într-o poveste pe înţelesul adulţilor, povestită de cei tineri.

Cine a văzut Cui i-e frica de Virginia Woolf? a trăit o experienţă rară: aceea când publicul participă intens la tot ce se întâmplă pe scenă. Relaţia spectacol-spectator devine aici una foarte intimă. Ca într-un idilic cadru elisabetan, publicul întreţine o relaţie afectiv zgomotoasă cu cinismul feroce al lui George (crud om, dar le zice bine!), cu exuberanţa Marthei (ah, ce femeie depravată!), cu vanitatea lui Nick (un nesuferit!), si cu zbenguielile imature ale lui Honey (săraca de ea!).

Ritmul este unul ciclotimic, tristeţea si umorul merg cot la cot, spectacolul urcă de multe ori ca un montagne russe pana la cote maxime emoţionale şi se prăbuşeşte apoi într-o linişte şi o melancolie zdrobitoare.

Unul dintre actori (Ionuţ Grama) este şi cel care a tradus textul, imprimându-i o vitalitate pe care vechea tălmăcire nu o avea. De aceea, propunerea regizorală a Marianei Cămărăşan este cu atât mai fertilă: termenul cel mai potrivit pentru a descrie aceasta stare este cel de “libertate”. Libertatea de a improviza şi libertatea de a te mişca şi de a vorbi în scena fără pudoare şi inhibiţii.

Cui i-e frică… e un spectacol viu tocmai din aceste motive. Scena palpita permanent de energie, dar nu acea energie isterică, specifică multor actori tineri, ci un dinamism potentat de spontaneitatea, intuiţia şi inteligenţa acestei distribuţii. George (Ionuţ Grama) şi Martha (Florina Gleznea) sunt cei care duc lupta, pagubele colaterale sunt Nick (Emil Măndănac) şi Honey (Sînziana Nicola).

Pe Florina Gleznea am văzut-o în patru reprezentaţii diferite in rolul Marthei şi niciodată n-a fost la fel, dar în acelaşi timp a fost mereu, într-un mod extraordinar, Martha. Ionuţ Grama are genul de histrionism şi inteligenţă, scenice, care te acaparează din primele minute, date ce l-au ajutat de multe ori sa devină centrul de greutate al tabloului şi să amplifice mult ritmul spectacolului.

Sînziana Nicola reuşeşte un rol foarte bun, dând culoare unui personaj mai degrabă plat, cum este cel al lui Honey, pendulând mereu între o graţie infantilă şi un erotism ingenuu. În rolul lui Nick, Emil Măndănac exploatează fermecător şi subtil acel punct zero al interpretării, evitând orice fel de stridenţă şi distanţare de sine.

Scenografia Alexandrei Penciuc este în prima fază una exclusiv realistă: un interior comod şi lumint blând, separat de public în mod ingenios printr-un cordon de sticle şi cărţi care servesc drept bibliotecă şi bar. Ulterior, în fundal, apar câteva panouri pe care sunt desenaţi în mod schematic copii (sau, mai bine-zis, matrice ale unor copii), acoperiţi de pete mari roşii de culoare.

Efectul vizual este puternic şi strâns legat de trama (sau drama) piesei, având, în acelaşi timp, si un rol decisiv în diluarea naturalismului impus de text. Frumuseţea acestui spectacol stă şi în hibrida fuziune a stilurilor, în uşurinţa cu care se produc devieri esenţiale de la registrul realist spre un nivel de expresie mult mai nuanţat. Cui i-e frică de Virginia Woolf? nu se mulţumeşte să concureze realul şi să limiteze spaţiul de imaginaţie al spectatorului, ci tinde să dizolve realismul brut în favoarea unei teatralităţi cu accente lirice, ce nu mai constrânge scena doar la statutul de tribuna pentru actor, ci devine ea însăşi semn teatral, parte organică a spectacolului.

In loc de o concluzie sentimentală, prefer una pragmatica: spectacolul Marianei Cămărăşan merită din plin sa pătrundă în stagiunea oricărui teatru din Bucureşti. Daca acest lucru nu se întâmplă, cronica mea ţine loc de in memoriam.

CUI I-E FRICĂ DE VIRGINIA WOOLF? – IONUŢ SOCIU – REVISTA CUVÂNTUL

CRONICI

Nimic despre huiduieli, cîte ceva despre aplauze – Răzvan Penescu – liternet

Cultura – Festivalul Naţional de Teatru – Monica Andronescu – Ziua

Cui i-e frică de Virginia Woolf? – Cristina Rusiecki -Revista Cultura

Riscurile meseriei – Alice Georgescu – Ziarul financiar

Succes teatru „sold out“ – Simona Chitan – Evenimentul zilei

De ce mergi la teatru? – Voicu Radescu – B24fun

Cui i-e frică de boogie? – Anca Hatiegan – Tribuna

Box in cuplu – Mihaela Michailov – Sapte Seri

Cui i-e frică de Virginia Woolf? – Tom Sellar – Editor Revista Theater Yale University SUA

Teatru: Cui i-e frica de actorii tineri? – Metropotam

De la Casandra la Cannes – Ionuţ Sociu – Banii Noştri

Umorul are multe drame – Iulian Tănase – Academia Caţavencu

My way or the hyway! – Alin Cernencu

Coada de la pod – Andra Dumintrescu – Saptamina Financiara

Nu le e frică nici de Albee şi nici de Virginia Woolf! – Ioana Moldovan – Revista 22

Cui i-e frică de Virginia Woolf? – Ionuţ Sociu – Revista Cuvântul

Cui i-e frică de Virginia Woolf? – Nicolae Prelipceanu – România Liberă

Das einzige alternative theater rumäniens spielt immer noch im untergrund

Von Mirko Schwanitz – In den Katakomben Bukarests

http://www.youtube.com/watch?v=dfXqMhREaL4

– Studiou Casandra – Spectacol găzduit de Teatrul Act, Teatrul Nottara, Godot CafeTeatru

https://marianacamarasansialexandrapenciuc.wordpress.com/2012/09/06/cui-i-e-frica-de-virgina-woolf/

Nimic despre huiduieli, cîte ceva despre aplauze – Răzvan Penescu – liternet

http://agenda.liternet.ro/articol/5737/Razvan-Penescu/Nimic-despre-huiduieli-cite-ceva-despre-aplauze-Cui-i-e-frica-de-Virginia-Woolf.html

http://galerie.liternet.ro/view_album.php?set_albumName=cuiiefricadevirginiawoolf

http://agenda.liternet.ro/articol/13753/Simona-Tomescu/Cronica-de-mai-mult-de-5-rinduri-Cui-i-e-frica-de-Virginia-Woolf-in-Festivalul-Undercloud-2011.html

http://agenda.liternet.ro/articol/14847/Comunicat-de-presa/Cui-i-e-frica-de-Virginia-Woolf-de-Albee-se-intoarce-in-Centrul-istoric-din-6-mai-2012-la-Godot-Cafe-Teatru.html

http://agenda.liternet.ro/articol/13570/Comunicat-de-presa/Cui-i-e-frica-de-Virginia-Woolf-de-Edward-Albee-in-aceasta-vara-la-Teatrul-Nottara.html

http://agenda.liternet.ro/articol/6753/Comunicat-de-presa/Teatrul-face-pACT-cu-gashka-ta-din-liceu-Cui-i-e-frica-de-Virginia-Woolf.html

http://virginiawoolflaact.blogspot.ro/2008/01/despre-spectacol.html

Cultura – Festivalul Naţional de Teatru – Monica Andronescu – Ziua

http://www.garbo.ro/articol/Cultura/7573/Cui-i-e-frica-de-Virginia-Woolf-din-aprilie-la-Teatrul-Nottara.html

O saptamana plina…

http://letapopescu.wordpress.com/tag/mariana-camarasan/

Spaima de realitate. „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“, la Godot Café-Teatru

De Silvia Dumitrache

http://bookaholic.ro/spaima-de-realitate-%E2%80%9Ecui-i-e-frica-de-virginia-woolf%E2%80%9C-la-godot-cafe-teatru.html

Lacrimile din frigider de Răzvan Niță sursa: Port ro.

http://www.port.ro/pls/w/articles.article?i_area_id=3&i_topic_id=4&i_article_id=5495

Cui i-e frică de Virginia Woolf? – Cristina Rusiecki – Revista Cultura

http://cristinarusiecki.blogspot.ro/2008/11/indifnt-2008.html

Riscurile meseriei – Alice Georgescu – Ziarul financiar

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/riscurile-meseriei-3094542/

Succes teatru „sold out“ – Simona Chitan – Evenimentul zilei

Godot Teatru – Cui i-e frică de Virginia Woolf?

http://urbanthingsromania.blogspot.ro/2012/07/godot-teatru-cui-i-e-frica-de-virginia.html

De ce mergi la teatru? – Voicu Radescu – B24fun

Cui i-e frică de Virginia Woolf? de Edward Albee – 31 august, La Muse

http://www.tabu.ro/cui-i-e-frica-de-virginia-woolf-de-edward-albee-31-august-la-muse/

Cui i-e frică de boogie? – Anca Hatiegan – Tribuna

http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=11510

Box in cuplu – Mihaela Michailov – Sapte Seri

http://www.sapteseri.ro/ro/articole/box-in-cuplu/

Cui i-e frică de Virginia Woolf? – Tom Sellar – Editor Revista Theater Yale University SUA

http://www.teatrulact.ro/index.php/cui-i-e-frica-de-virginia-woolf/

Teatru: Cui i-e frica de actorii tineri? – Metropotam

http://metropotam.ro/La-zi/Teatru-Cui-i-e-frica-de-actorii-tineri-art0587654181/

De la Casandra la Cannes – Ionuţ Sociu – Banii Noştri

http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-12136682-video-cui-frica-virginia-woolf-intoarce-centrul-istoric-din-6-mai-godot-cafe-teatru.htm

Cum supraviețuiește un spectacol de teatru

http://www.revista22.ro/cum-supravie539uie537te-un-spectacol-de-teatru-15433.html

Umorul are multe drame – Iulian Tănase – Academia Caţavencu

O seară cu glume şi jocuri la Godot Cafe-Teatru

http://www.cotidianul.ro/o-seara-cu-glume-si-jocuri-la-godot-cafe-teatru-189238/

My way or the hyway! – Alin Cernencu

http://bookaholic.ro/spaima-de-realitate-%E2%80%9Ecui-i-e-frica-de-virginia-woolf%E2%80%9C-la-godot-cafe-teatru.html

woolf. virginia woolf

http://georgianae.wordpress.com/2012/05/07/woolf-virginia-woolf/

Coada de la pod – Andra Dumintrescu – Saptamina Financiara

http://www.garbo.ro/articol/Cultura/7573/Cui-i-e-frica-de-Virginia-Woolf-din-aprilie-la-Teatrul-Nottara.html

Glume, jocuri si cruzime la Godot Cafe Teatru:Cui i-e frica de Virginia Woolf?

http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-13051853-glume-jocuri-cruzime-godot-cafe-teatru-cui-frica-virginia-woolf-duminica-ora-19-00.htm

Mariana Cămărăşan despre tinerii regizori: „E păcat de toţi aceşti creatori care au nevoie doar de un pic de spaţiu să se manifeste”

http://www.sroscas.ro/site/2010/06/30/mariana-camarasan-despre-tinerii-regizori-%E2%80%9Ee-pacat-de-toti-acesti-creatori-care-au-nevoie-doar-de-un-pic-de-spatiu-sa-se-manifeste%E2%80%9D/

Nu le e frică nici de Albee şi nici de Virginia Woolf! – Ioana Moldovan – Revista 22

http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=243

Lectura superficiala

http://www.romanialibera.ro/timpul-liber/timp-liber/lectura-superficiala-96716.html

Când iluzia se confundă cu adevărul

http://www.ringincentrulvechi.ro/timp-liber/teatru/cand-iluzia-se-confunda-cu-adevarul-25914

Cui i-e frică de Virginia Woolf? – Ionuţ Sociu – Revista Cuvântul

http://www.cuvantul.ro/articol/?artID=12&nr=362

Cui i-e frică de Virginia Woolf? – Nicolae Prelipceanu – România Liberă

Cui i-e frică de Virginia Woolf?

Cand: Duminică, 19 August 2012

http://www.postmodern.ro/eveniment/cui-i-e-fric%C4%83-de-virginia-woolf

Das einzige alternative theater rumäniens spielt immer noch im untergrund

Von Mirko Schwanitz – In den Katakomben Bukarests

http://www.dradio.de/dlf/sendungen/kulturheute/881760/

http://www.youtube.com/watch?v=nWJH3-dP2vU

Sep 6 2012

TEATRU LA RUINE regele moare la curtea veche

TEATRU LA RUINE -2006

UNIVERSITATEA DE ARTĂ TEATRALĂ ŞI CINEMATOGRAFICĂ IL CARAGIALE BUCUREŞTI

REGELE MOARE LA CURTEA VECHE

după Eugene Ionesco

cu Alexandru Potocean, Florina Gleznea, Cristina Casian, Sânziana Nicola,

Gabriel Vodnar, Bogdan Marhodin, Tudor Munteanu, Smaranda Găbudeanu, Ana Crăciun

un spectacol-examen de Mariana Cămărăşan

clasa profesor Cristian Hadji-Culea şi Nicolae Mandea

Academia Caţavencu

Regele moare, nu se joacă

Iulian Tanase

Sper că v-aţi dat deja seama că nu sînt critic de teatru (dimpotrivă!) şi nici nu îmi doresc aşa ceva, vă rog să nu insistaţi, vielen Dank, so zu sagen. Sînt, însă, un spectator interesat de teatru şi, în aceste condiţii, înainte de a ajunge în subteranele unui palat voievodal, aş dori să vă relatez, pe scurt, un vis pe care l-am avut în urmă cu vreun an.
E vorba despre un spectacol de teatru, se joacă în mai multe încăperi ale unei case pe care nu o cunosc, trebuie să te mişti repede pentru a prinde toate replicile, mă plimb prin camerele acelea înalte, pline de actori şi actriţe, care îşi văd de jocul lor multicameral. La ieşirea din casă mă întîmpină Gellu Naum. Cam atît cu visul.

Piesa despre care vreau să scriu aici s-a jucat, într-adevăr, în mai multe camere, situate în subteranele Palatului Voievodal “Curtea Veche”, dar nu a fost scrisă de Gellu Naum, ci de Eugène Ionesco. În 1945, cînd Gellu Naum publica, în volumul Teribilul interzis, piesa Exact în acelaşi timp timp (pusă în scenă la Cluj, acum cîţiva ani, de Mihai Măniuţiu), Ionesco nu scrisese încă prima piesă a lui, Cîntăreaţa cheală. Şi Exact în acelaşi timp este o piesă suprarealistă, de un absurd indiscutabil. Deci, realitatea se leagă destul de bine de anumite vise.

Ajuns în acele subterane de la Curtea Veche, înconjurat de ruine în perfectă stare de funcţionare, înţelegi că locul este cum nu se poate mai potrivit pentru moartea unui rege care, într-adevăr, în cele din urmă, moare, deşi unui rege îi este greu să accepte că tocmai el, regele, moare. Din fericire, întotdeauna va exista pe lîngă rege o regină, uneori chiar două, însă regina care contează este cea care îl ajută pe rege să se desprindă.

Piesa s-a jucat, întocmai ca în acel vis al meu, în mai multe încăperi, două replici ale morţii, îmbrăcate în pelerine lungi, negre, fiindu-le spectatorilor ghizi. Studenţii-actori au jucat impecabil, iar regia a fost minunată. E drept că şi alegerea spaţiului de joc a contat. Mi-au plăcut multe lucruri, dar mai ales: bicicleta cu care se plimbă regele Beranger prin Palatul Voievodal; Beranger (Alexandru Potocean); regina Marguerite şi servitoarea Juliette; faţa siliconată a morţii şi scena de final, cu Beranger, îmbrăcat în costum negru, dispărînd în întuneric.

Spectacol in subsolurile Palatului Voievodal “Curtea Veche”

http://www.artline.ro/Spectacol-in-subsolurile-Palatului-Voievodal-Curtea-Veche–8579-1-n.html

Regele moare, nu se joacă – Regele moare la Curtea Veche Iulian Tănase

http://agenda.liternet.ro/articol/3315/Iulian-Tanase/Regele-moare-nu-se-joaca-Regele-moare-la-Curtea-Veche.html

Regele Moare la Curtea Veche

http://metropotam.ro/La-zi/Regele-Moare-la-Curtea-Veche-art8967415668/

Si un rege moare. Chiar si el ! de Marius DOBRIN

http://www.geocities.ws/revista_pasager/A_20.html

Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc

coautoare regie şi scenografie de teatru

Category spectacole

SPECTACOLE

spectacole

TEATRUL ODEON gradinile groazei

TEATRUL ACT rabbit hole

TEATRUL MIHAI EMINESCU BOTOSANI omul care ni trebuie

TEATRUL ODEON iadul este amintirea fara puterea de a mai schimba ceva

TEATRUL TOMA CARAGIU PLOIESTI don juan sau dragostea pentru geometrie

TEATRUL MARIA FILOTTI BRĂILA herr paul herr paul

TEATRUL ACT amalia respira adanc

CAFE TEATRU GODOT cui i-e frica de virgina woolf?

TEATRU LA RUINE regele moare la curtea veche